Pana de cauciuc se rezolvă întâi cu capul, apoi cu cheia

Schimbarea unei roți durează, pentru un om care a mai făcut-o, 15-20 de minute. Partea periculoasă nu e roata, ci locul. Cele mai grave accidente legate de pene nu vin de la cricuri scăpate, ci de la mașinile care trec pe lângă cel aplecat lângă portieră.

De aceea, primul gând nu e la portbagaj, ci la unde se oprește. Cu o roată dezumflată se poate merge încet, 100-200 de metri, până la un loc ferit. Anvelopa e oricum pierdută ori reparabilă, iar câțiva metri în plus nu schimbă nimic.

Oprirea și semnalizarea

Locul bun e drept, tare și cât mai departe de trafic: o parcare, un drum lateral, un refugiu. Pe iarbă moale ori în pantă, cricul se scufundă sau alunecă. Se aprind luminile de avarie, se trage frâna de mână și se cuplează treapta întâi ori poziția de parcare. Vesta reflectorizantă se îmbracă înainte de a coborî, motiv pentru care locul ei e în habitaclu, nu sub bagaje. Triunghiul se așază în spatele mașinii, la cel puțin 30 de metri, iar pe drumurile rapide, mult mai departe, ca șoferii să aibă timp să reacționeze. Pasagerii coboară pe partea dinspre câmp și așteaptă departe de șosea. Pe autostradă, roata din partea dinspre benzi nu se schimbă. Toată lumea trece dincolo de parapet și se cheamă asistența rutieră.

Ce se află în portbagaj

Sub podeaua portbagajului stau, de regulă, roata de rezervă, cricul și cheia de roți. Unele mașini au o roată îngustă, „de avarie”, altele, doar o trusă cu soluție de etanșare și un compresor mic.

Roțile cu jante din aliaj au adesea un șurub antifurt, cu cap special, care se desface numai cu un adaptor. Acesta zace prin torpedo, în cotieră ori lângă cric, iar aflarea locului lui, într-o zi fără grabă, scutește de o noapte petrecută la marginea drumului. Tot atunci merită verificată presiunea roții de rezervă. Uitată ani de zile, e adesea la fel de moale ca aceea pe care ar trebui s-o înlocuiască.

Șuruburile se slăbesc înainte de ridicare

E pasul pe care îl greșesc cei mai mulți începători. Cu roata în aer, cheia o învârte în gol. De aceea, cât mașina stă pe sol, fiecare șurub se slăbește cu un sfert sau o jumătate de tură, în sens invers acelor de ceasornic, fără a fi scos. Dacă sunt înțepenite, se apasă cu piciorul pe capătul cheii, cu grijă să nu scape. Roata din diagonală opusă se blochează cu o pană ori cu o piatră.

Cricul se așază numai în locul marcat de constructor, o crestătură ori o săgeată pe pragul mașinii, lângă roată. Pus oriunde altundeva, îndoaie caroseria sau alunecă. Se ridică până când roata se desprinde de sol cu 2-3 centimetri. Nicio parte a corpului nu intră sub o mașină ținută doar de cric.

Schimbarea roții și strângerea în cruce

Șuruburile se scot de tot și se pun într-un loc din care nu se rostogolesc, de pildă în capacul roții. Roata scoasă se culcă sub prag, lângă cric. Dacă acesta cedează, mașina se sprijină pe ea, nu pe discul de frână.

Rezerva se potrivește pe butuc, iar șuruburile se înșurubează întâi cu mâna, toate, apoi se strâng ușor cu cheia, în cruce: unul, apoi cel din fața lui, nu cel de alături. Astfel, roata se așază drept. Mașina se coboară, iar strângerea finală se face pe sol, tot în cruce, cu toată forța brațelor, fără sărit pe cheie.

După aproximativ 50 de kilometri, șuruburile se mai verifică o dată.

Roata îngustă și trusa cu spumă

Roata de avarie, mai subțire decât celelalte, e o soluție provizorie. Pe ea scrie viteza maximă, de regulă 80 de kilometri pe oră. Mașina frânează și virează altfel cu ea, iar drumul se scurtează până la primul atelier de vulcanizare.

Trusa cu soluție de etanșare astupă doar înțepăturile mici, de cui ori de șurub, din banda de rulare. Nu ajută la tăieturile din flanc și la anvelopele rupte. Obiectul înfipt nu se scoate înainte. După folosire, se merge cu viteză redusă, iar vulcanizatorul trebuie anunțat că în roată e soluție.

Unele mașini au anvelope cu flancuri întărite, care pot rula dezumflate aproximativ 80 de kilometri, la cel mult 80 de kilometri pe oră. Ele nu au deloc roată de rezervă.

Explozia la viteză și anvelopa care mai poate fi reparată

Pana lentă se simte în volan, care trage într-o parte, și se aude ca un fâlfâit. Explozia vine cu o bubuitură și cu o smucitură puternică. Reflexul de a frâna brusc e greșit și poate răsuci mașina. Volanul se ține ferm, cu ambele mâini, drept înainte. Piciorul se ridică treptat de pe accelerație, mașina e lăsată să piardă singură din viteză și abia sub 50-60 de kilometri pe oră se frânează ușor și se trage pe dreapta. O înțepătură de până la câțiva milimetri, în zona de mijloc a benzii de rulare, se repară sigur, cu un petic aplicat din interior. Tăieturile și umflăturile de pe flanc, anvelopele rulate dezumflate pe distanță lungă și cele cu pânza la vedere se înlocuiesc. Cele mai multe pene au 3 cauze: presiunea prea mică, bordurile urcate în viteză și anvelopele îmbătrânite. O verificare a presiunii o dată pe lună, la rece, cu rezerva inclusă, previne mai multe opriri pe marginea drumului decât orice trusă de scule.