Greșelile de limbă frecvente nu țin de școală, ci de obișnuință

Oameni cu facultate, cu funcții și cu discursuri pregătite spun în direct, la televizor, „am decât două minute” și „mi-ar place”. Nu din neștiință, ci pentru că au auzit forma aceea de mii de ori, iar urechea a ajuns s-o considere firească. Limba vorbită se schimbă mai repede decât norma, iar unele abateri de azi vor deveni, poate, regulile de mâine. Până atunci, într-un e-mail către un client, într-o lucrare sau într-un interviu, câteva greșeli sar în ochi și costă mai mult decât ar merita.

Reperul oficial este Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, cunoscut drept DOOM, publicat de Academia Română și ajuns la a treia ediție în 2021.

„Decât” cere negație, „doar” și „numai” nu

Regula e scurtă. „Decât” restrictiv apare numai lângă un verb la forma negativă: „Nu am decât 10 minute.” Cu verbul la afirmativ, se folosesc „doar” sau „numai”: „Am doar 10 minute.” Varianta „am decât 10 minute” este, probabil, cea mai răspândită greșeală a ultimilor ani.

În comparații, „decât” nu are nevoie de negație: „E mai înalt decât mine.”

„Care” și „pe care” nu sunt același lucru

„Cartea care am citit-o” e greșit. Corect este „cartea pe care am citit-o”. Când pronumele relativ ține locul complementului direct, adică al lucrului asupra căruia se face acțiunea, primește „pe” în față. Un test simplu: dacă în propoziție apare și un „o”, un „îl” sau un „le” care reia cuvântul, e nevoie de „pe care”. „Omul pe care l-am văzut”, dar „omul care m-a văzut”.

Tot aici intră acordul lui „al cărui”, care îi încurcă și pe vorbitorii atenți. Regula e încrucișată: prima parte se acordă cu obiectul posedat, a doua, cu posesorul. „Fata al cărei tată”, „băiatul a cărui mamă”, „părinții ai căror copii”.

I-urile, unul, două sau trei

Substantivele masculine de felul lui „copil” și „fiu” au, la plural, 2 forme. Nearticulat: „niște copii”, „doi fii”. Articulat: „copiii se joacă”, „fiii lui”. Al treilea „i” este articolul hotărât. Proba: dacă se poate înlocui cu „băieții”, se scrie cu 3 i. Dacă merge doar „băieți”, cu 2. La verbul „a fi”, formele cu un singur „i” sunt infinitivul și imperativul negativ: „a fi”, „nu fi rău!”, „ar fi”, „va fi”. Cu 2 i se scriu conjunctivul și imperativul afirmativ la persoana a doua: „să fii cuminte”, „fii atent!”. La fel se comportă „a ști” și „a veni”: „tu știi”, „tu vii”, „să scrii”. La perfectul simplu, cu sens de trecut, apar chiar forme ca „eu fugii”, „eu venii”.

„Mi-ar plăcea”, „voiam” și „o dată”

Verbele „a plăcea”, „a apărea”, „a părea”, „a tăcea”, „a scădea”, „a cădea” fac parte din conjugarea a doua, cu infinitivul în „-ea”. Corect se spune „mi-ar plăcea”, „va apărea”, „nu poate tăcea”, „vor scădea”. Formele „mi-ar place” și „va apare” sunt luate, pe nedrept, după modelul verbelor ca „a face”.

„Vroiam” este un amestec între 2 verbe cu același sens, „a vrea” și „a voi”. Forma recomandată de normă este „voiam”, „voiai”, „voia”.

Se scrie în 2 cuvinte când e numeral sau substantiv: „o dată pe zi”, „încă o dată”, „o dată pentru totdeauna”, „o dată importantă din calendar”. Se scrie legat când înseamnă cândva, imediat sau în același timp: „a fost odată”, „vino odată!”, „odată cu mine”, „odată ce ai plecat”. „Deodată” și „dintr-odată” se scriu, la rândul lor, legat.

Din aceeași familie de capcane: „niciun” și „nicio” se scriu într-un singur cuvânt din 2005, iar „sunt” a înlocuit „sînt” din 1993.

Cratima, „ca și” și „datorită”

Un grup de perechi sună identic și se scriu diferit. „Sau” leagă 2 variante, „s-au” e verb: „s-au dus”. „Va” arată viitorul, „v-a” conține un pronume: „v-a spus”. „La” e prepoziție, „l-a” e verb: „l-a văzut”. La fel, „ia” și „i-a”, „ai” și „a-i”, „nai” și „n-ai”, „numai” și „nu mai”.

Proba e trecerea la plural sau la alt timp. „S-au dus” devine „s-a dus”, deci e verb, cu cratimă. „Nu mai vine” nu se poate înlocui cu „doar vine”, deci se scrie despărțit.

„Ca și coleg, îți spun…” este o construcție apărută din teama de a alătura „ca” și „coleg”. Cacofonia e o chestiune de eleganță, nu o greșeală de gramatică. Soluția nu e nici „ca și”, nici „ca virgulă”, ci reformularea: „în calitate de coleg”, „fiind colegul tău”. „Ca și” rămâne corect doar în comparații: „e înalt ca și fratele lui”.

„Datorită” are sens pozitiv și se construiește cu dativul: „datorită ajutorului tău”. Pentru urmări neplăcute, forma potrivită este „din cauza”: „din cauza ploii”, nu „datorită accidentului”.

Pleonasmele și cuvintele stâlcite

Pleonasmul repetă inutil aceeași idee: „a coborî jos”, „a urca sus”, „a avansa înainte”, „a reveni din nou”, „mijloace mass-media”, „protagonist principal”, „întrajutorare reciprocă”, „a aniversa 10 ani de la înființare”. Câteva cuvinte sunt pronunțate și scrise greșit atât de des încât forma corectă pare ciudată. „Repercusiune”, nu „repercursiune”. „Genuflexiune”, nu „genoflexiune”. „Delincvent”, nu „delicvent”. „Serviciu” și „salariu”, cu „u” la sfârșit. „Complet” și „complect” nu sunt interschimbabile, iar forma literară este prima. „Fortuit” înseamnă întâmplător, nu forțat. La numerale, „doisprezece” e masculin, „douăsprezece”, feminin și neutru: „doisprezece elevi”, „douăsprezece eleve”, „ora douăsprezece”, „douăsprezece mii”.

Dicționarul, la un clic distanță

Nimeni nu ține minte toate regulile, iar limba își schimbă, din când în când, normele. Ediția din 2021 a dicționarului a acceptat, de pildă, mii de cuvinte noi și câteva forme pe care generațiile mai vechi le învățaseră drept greșite. Obiceiul sănătos nu e memoratul, ci verificatul. Formele din DOOM pot fi consultate gratuit, în dicționarele online, în câteva secunde, iar o îndoială lămurită la timp scutește de o stânjeneală într-un text care rămâne scris și care, de multe ori, vorbește despre autorul lui înainte ca acesta să apuce să spună ceva.