Ce se intampla cu tenul unei femei atunci cand make-up-ul nu este indepartat inainte de culcare? Cat de mult dauneaza fondul de ten / rimelul sau tusul pielii? Ar trebui femeile sa sacrifice cateva ore de somn pentru a se asigura ca merg la culcare cu fata curata?
Care este parerea dermatologilor despre acest obicei al femeilor?
Neindepartarea machiajului seara inainte de culcare nu numai ca infunda porii ceea ce duce, in esenta, la puncte negre si eruptii, dar permite, de asemenea, murdariei si bacteriilor din timpul zilei sa se aseze si sa patrunda in piele. Aceasta combinatie nu va duce doar la aparitia cosurilor, ci si la o piele lipsita de stralucire si cu aspect congestionat.
Este cunoscut faptul ca machiajul retine poluantii in interiorul pielii, iar acest tip de stres poate duce la cresterea numarului de radicali liberi care provoaca inflamarea,inrosirea si iritarea pielii si duce la imbatranirea prematura.
Cand vine vorba despre ochi, zona de sub ochi este extrem de delicata, iar daca femeile dorm cu machiajul pe ochi, acest obicei poate creste sansa ca produsele sa se scurga in ochi sau sa stea prea mult timp pe pleoapa si sa provoace iritatii. De asemenea, pot creste sansele de aparitie a miliei faciale, care sunt mici umflaturi albe ce apar atunci cand cheratina, o proteina pe care corpul o produce in mod natural, ramane prinsa sub suprafata pielii. De regula, milia este mai frecventa in cazul femeilor care nu se demachiaza eficient seara sau care folosesc un produs intens in jurul ochilor.
In timp ce apa micelara poate parea ca indeparteaza urmele de rimel si eyeliner ramase la sfarsitul zilei, acesta nu ar trebui sa fie singurul pas din rutina. Pentru o curatare eficient ar trebui folosit si un produs special conceput care sa nu irite tenul sau ochii.
Trebuie mentionat ca problemele la nivelul tenului / ochilor nu apar neaparat daca intr-o noapte se sare pentru demachere / curatare si se doarme cu machiajul pe fata. Dar, daca in mod constant machiajul nu este indepartat, mai ales in jurul ochilor, exista sanse ca pe termen lung, femeile sa se confrunte cu probleme cauzate de bacterii.